Zilele de vară lungi și călduroase se apropie!
Le așteptăm cu nerăbdare și totodată ne gândim că venirea lor poate crea un oarecare disconfort în locuința proprie, sau în alte spații pe care le frecventăm: terase, restaurante, pub-uri.
Una dintre metodele prin care putem răcori încăperile, dar și unele spații exterioare în cel mai natural, mai eficient și economic mod posibil, fără a ne afecta sănătatea, este cea a ventilării aerului.
Putem face acest lucru cu ajutorul VENTILATOARELOR DE TAVAN CARE AU ȘI FUNCȚIE DE ILUMINARE‼️
Ventilatoarele de tavan cu lumină pot oferi o bună circulație a aerului, atât vara cât și iarna, și pot crea o atmosferă placută, atât prin efectul de aer proaspăt pe are îl produc, prin lumina pe care o emană cât și prin estetica lor. O bună perioadă de timp au fost considerate demodate, de aceea designerii au contribuit foarte mult la îmbunătățirea aspectului lor, iar modelele nou apărute pot satisface gusturile oricărui cumpărător.
- Folosirea lor este foarte convenabilă din punctul de vedere al economiei de energie electrică.
- Sunt mai puțin costisitoare și mai puțin dăunătoare sănătații comparativ cu aparatele de aer condiționat.
- Asigură un flux de aer proaspăt continuu și totodată ajută la stabilirea unui confort termic.
- Reduc umiditatea aerului și combat mirosurile neplăcute.
- Un alt avantaj este acela că instalarea lor este la fel de simplă precum cea a unui corp de iluminat.
La achiziționarea unui ventilator de tavan cu lumină trebuie să aveți în vedere nevoile spațiului în care urmează să fie instalat: cerințele legate de energie, dimensiunea spațiului, înălțimea tavanului, etc.
În privința controlului asupra funcționarii lor, metoda cel mai des întâlnită include întrerupătorul de perete și lanțul de tragere, care controlează viteza lamelelor, însă există și varianta modernă, cu telecomandă, în special pentru ventilatoarele cu lumină instalate pe tavane foarte înalte.
- Pot fi conectate în așa fel încât funcția de iluminare și cea de ventilație să poată fi controlate separat. Cu singuranţă nu veți dori ca de fiecare dată când aprindeţi lumina să pornească şi ventilatorul și nici invers.
- Ventilatoarele de tavan nu sunt doar pentru interior, ci și pentru exterior! Dacă doriți să le montați pe balcon, pe terasă, în foișor, asigurați-vă că toate componentele lor sunt rezistente la umezeală.